Motivul de sute de mii de euro pentru care Simona Halep s-a înscris la turnee doar ca să abandoneze în primul meci

Motivul de sute de mii de euro pentru care Simona Halep s-a înscris la turnee doar ca să abandoneze în primul meci
Publicat: 12/10/2016, 20:44
Actualizat: 29/09/2018, 01:51

Clauza din regulamentul WTA spune că o jucătoare aflată pe locul 4 sau locul 5 la final de an, așa cum se va întâmpla cu Simona în cel mai rău caz, este recompensată cu 200.000 de dolari pentru prezența la toate cele 4 turnee Premier Mandatory, cu 200.000 de dolari pentru participarea la toate cele 5 turnee Premier 5, dar și cu un bonus de 50.000 de dolari în situația în care sunt îndeplinite ambele condiții.

Suma va crește cu 200.000 de dolari dacă jucătoarea din Constanța încheie sezonul pe locul al treilea în lume, variantă realizabilă, pentru că poloneza Agnieszka Radwanszka (locul3 WTA) are de apărat 1.500 de puncte la Turneul Campioanelor, de la Singapore (24-30 octombrie).

Simona Halep (24 de ani) a câștigat trei turnee în acest an, la Madrid – zgură, București – zgură și Montreal – suprafață dură, și a reușit sferturi de finală la Wimbledon și Openul Statelor Unite.

Turneele Premier Mandatory (Indian Wells, Miami, Madrid și Beijing) sunt din a doua categorie valorică după Grand Slam-uri, iar competițiile de categorie Premier 5 (Doha, Roma, Montreal, Cincinnati și Wuhan) urmează ca importanță în tenisul feminin.

Americanca Serena Williams (locul 2 WTA), cea mai titrată jucătoare din circuit, nu se încadrează la acest bonus, întrucât a declarat forfait pentru mai multe turnee Premier Mandatory și Premier 5, potrivit ProSport. Germanca Angelique Kerber, liderul mondial, va primi un bonus de un milion de dolari dacă rămâne pe locul 1 sau de 700.000 de dolari dacă termină anul pe 2.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×